Ana are (nu mere :D) un drum foarte bine trasat în viaţă. A terminat Şcoala Superioară de Jurnalism şi, de când se ştie, face jurnalism sau activităţi conexe. Şi o face cu pasiune şi cu drag. Se vede asta în blog-ul ei, mamicaurbana.ro.
Dar cum a ajuns aici? Păi a trecut pe la revista VIP unde, zice ea, s-a jucat şi a descoperit “o lume nouă, a vedetelor, a evenimentelor glamour, cu urechile ciulite în orice situaţie şi o confirmare a faptului că imaginea contează”. Cel mai important, acolo a învăţat să scrie. Şi a continuat cu ceva mai serios, o revistă de sănătate, care a pus-o în contact cu instituţii precum Ministerul Sănătăţii, Facultatea de Medicină, spitale, dar şi cu nopţi sacrificate pentru scris şi pentru subiecte în exclusivitate. Apoi, timp de 4 ani a monitorizat principalele emisiuni informative ale posturilor româneşti şi a organizat focus grupuri. Nu s-a dat în lături nici de la vreo două masterate, unul în resurse umane şi celalt în managementul proiectelor internaţionale. Aşa, ca să vadă cum e 🙂
În 2006, a devenit editor coordinator pentru revistă TONICA şi a intrat în cea mai frumoasă perioadă a vieţii ei, din punct de vedere profesional. O etapă glossy, cu organizare de evenimente şi participare la conferinţe în diverse locuri, chiar şi sub soarele de pe litoralul mioritic 🙂 A cochetat şi cu televiziunea, pentru TONICA show. Nu a rămas străină nici PR-ului, când s-a implicat în organizarea de campanii de relaţii publice şi evenimente de responsabilitate socială pentru CATENA.
A urmat o pauză binemeritată, condimentată de nişte ochişori mici şi albaştri: Măriuca 🙂 După care şi-a zis: “ia să mă apuc eu de un blog motivaţional” şi nu unul oarecare ci “părerist”, cum îl numeşte ea. A adunat opinii ale unor specialist (un medic, un psiholog, un trainer, un consultant). Mai mult, a făcut ceva foaaaarte interesant :): a început să organizeze evenimente de beauty şi sănătate pentru mame bloggerite, plus workshop-uri de beauty, nutrite şi parenting. “Mici răsfăţuri urbane la saloane de înfrumuseţare şi remodelare corporală sau vizite în maternităţi private.” How cool is that?
Care e scopul acestei mămici urbane talentate într-ale scrisului? Păi să arate “că există viaţa după copil şi că dacă scăpăm de egoismul şi de părerile preconcepute, reuşim să creştem frumos, împreună cu copiii noştri şi să îi considerăm adulţi de la început şi să îi tratăm cu respect, să îi implicăm în activităţile noastre zilnice şi să nu trasăm o graniţă de netrecut între lumea noastră de adulţi atoateştiutori şi lumea lor de copii răsfăţaţi care vor să ni se urce în cap dacă nu îi dresăm că pe câini. (…)O mamă nu trebuie să uite să fie şi sotie şi femeie. Să nu fie delăsătoare, să-şi acorde şi ei puţin timp, un răsfăţ de beauty din când în când, o cafea savuroasă cu cea mai bună prietenă, o sesiune de shopping, lectura unei cărţi bune.”
Nu mă mai pot opri din a povesti câte şi mai câte a făcut Ana 🙂 Voi încheia însă cu încă o activitate de-a ei, care şi mie îmi este de suflet: implicarea în evenimente de caritate, cazuri de copii care aveau nevoie de mulţi bani pentru operaţii complicate, unele salvatoare de vieţi. Ea e modestă şi nu vrea să dea mai multe detalii. Vă spun eu că ceea ce face e minunat.
De ce face toate astea? “Îmi place că pot fi creativă, inventivă, comunicativă. Îmi place că pot să mă inventez şi să mă reinventez în 1000 de feluri, şi totuşi să fiu eu însămi. Îmi place că am acces la informaţie, că pot să cunosc oameni frumoşi cu minţi şi inimi deschise. Îmi place că pot să cresc, să fiu mai sigură pe mine. Îmi place că pot să scriu în continuare şi că pot să o fac aşa cum vreau eu, când vreau eu şi ori de câte ori vreau.”
Începusem să vă spun de nişte ochişori mari, albaştri şi un chip senin, blond şi cârlionţat. E vorba de Mariucă, fetiţa de 1 an şi 9 luni a Anei, copilul care o uimeşte zi de zi cu “capacitatea ei de relaţionare, comunicare prin gesturi şi cuvinte haioase, de autoconservare, de gestionare a situaţiilor de criză”, care o surprinde extrem de plăcut cu “sinceritatea ei, lipsa de prejudecăţi, cu încadrarea tuturor în sfera prietenilor, intuiţia ei şi capacitatea ei de a o simţi pe mămica ei”. Micuţa de la care are mereu ceva de învăţat, care o fascinează cu “pasiunea ei pentru bebeluşi şi grijă de a-i mângâia şi de a-i pupă fără să îi zgârie sau să le bage degetele în ochi” şi “care are puterea de a-şi mângâia tatăl imediat după ce el a ţipăt nervos şi obosit la ea că a vărsat laptele”.
Despre relaţia ei cu Măriuca, Ana spune: “Relaţia mea cu ea, mi-ar plăcea să cred că, e una deschisă, liberă, sinceră, bazată pe încredere, pe armonie , echilibru şi iubire infinită. O las să experimenteze ce vrea (cu condiţia să nu-şi facă rău ei sau celor din jur), o las să se dea singură cu capul de tocul uşii în încercarea de a-i arăta că din greşeli învăţăm şi că este firesc şi uman să greşim. O implic cât de mult pot în toate activităţile mele, nu o minţ niciodată şi sper să nu o fac vreodată. Nu plec pe furiş, îi spun mereu unde mă duc şi că mă întorc la ea împreună cu tata şi o asigur, de fiecare dată că o iubesc, că este frumoasă, bună, harnică şi că îmi aduce fericire.”
Cum reuşeşte Ana să împace toate aceste activităţi? Cu răbdare, iubire şi acceptare de sine. Încercând să fie mulţumită de ea însăşi, precum şi înţelegătoare cu cei din jur, fără să judece şi văzând partea plină a păharului şi frumuseţea în toţi şi în toate. Pe scurt, face ce-i place şi elimină ceea ce îi este inutil sau nociv.
Cu un asemenea exemplu, parcă-mi vine şi mie să sper în mai bine. Voi ce ziceţi? 🙂
